Un polițist de 26 de ani a fost împușcat. A ajuns de urgență la spital! Un polițist din cadrul Biroului de Ordine Publică a fost rănit, marți, în timpul serviciului, după ce arma unui coleg de la Poliția Transporturi s-a descărcat accidental.
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bistrița-Năsăud a anunțat că incidentul s-a petrecut în timp ce polițiștii se aflau pe itinerarul de patrulare, în municipiul Bistrița.
Un polițist de 26 de ani a fost împușcat. A ajuns de urgență la spital!
”Din primele date, polițistul, în vârstă de 26 de ani, aflat în patrulare în zona Gării din municipiul Bistrița, ar fi fost accidentat în urma unei descărcări accidentale a armei deținută de către un polițist din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi Bistrița-Năsăud”, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.
CITEȘTE ȘI: Vestea tristă a zilei. A murit un OM MARE. Un nume greu care a lăsat foarte multe după el
La scurt timp de la producerea incidentului, la fața locului a intervenit pentru acordarea primului ajutor un echipaj de terapie mobilă intensivă SMURD cu medic și un echipaj de pompieri, polițistul rănit fiind transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
CITEȘTE ȘI: Explozie la o unitate militară. O persoană a decedat pe loc. Anchete la sânge!
O echipă formată din polițiști ai Poliției Municipiului Bistrița, Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Investigații Criminale și Criminalistic se află la locul unde s-a petrecut incidentul și efectuează cercetări.
CITEȘTE ȘI: Doliu. A murit un om cu o inimă uriașă și o credință neclintită în puterea binelui
Totodată, în acest caz a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița. ”Cauza a fost preluată în anchetă proprie, de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița”, a mai informat IPJ Bistrița-Năsăud.
Incendiu devastator la un depozit de electrocasnice din Reghin. Ard aproape 700 de metri pătrați de hale FOTO/VIDEO
Sursa: realitatea.net.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.