Un cunoscut artist a avut parte de o moarte îngrozitoare! Viața i-a fost curmată într-un accident feroviar. Un rapper din Vaslui, cunoscut sub numele de scenă Afty, a murit în urma unui accident feroviar în Anglia, după ce mașina în care se afla a fost lovită de tren.
Un rapper din Vaslui, cunoscut sub numele de scenă Afty, a murit săptămâna trecută în urma unui accident feroviar care a avut loc în orașul Doncaster, din Marea Britanie, scrie Vremea Nouă.
CITEȘTE ȘI: Crimă oribilă. Ce plan a pus la cale pentru a-și ucide mama cu sânge rece
Tânărul Alexandru Aftimescu se afla într-o mașină care a fost lovită de tren, în seara zilei de 4 aprilie, pe o zonă a căii ferate din Hexthorpe, pe linia Doncaster – Sheffield.
Purtătorul de cuvânt al poliției din Doncaster a declarat că “ofițerii au participat împreună cu paramedicii la caz, dar din păcate, persoana care se afla în autoturism a fost declarată decedată la fața locului”.
Washingtonul anunţă că discuţiile dintre SUA şi Rusia vor avea loc joi la Istanbul. „Ucraina nu este pe agendă”
“Noi am încercat mai multe zile să îl contactăm pentru că nu mai știam nimic de el, iar azi ne-au sunat cei de la poliția din Doncaster, să ne spună că a avut loc un accident feroviar și că Alex nu mai este în viață.
Mai multe detalii nu cunoaștem pentru că eu am revenit la ei cu mai multe telefoane, însă aveau telefoanele ocupate. E un moment teribil pentru noi, nici nu ne vine să credem. Suntem în stare de șoc cu toții”, a declarat Elena, sora artistului, pentru sursa citată.
CITEȘTE ȘI: Romulus și Remus au reînviat! Cei doi frați sunt frumoși și au o legendă în spate de 10.000 de ani!
Afty era unul dintre cei mai talentați și apreciați rapperi vasluieni. O prezență constantă la cele mai importante festivaluri din județ și nu numai. În urmă cu câțiva ani, Alex a decis să părăsească România pentru a-și face un rost în străinătate, ca mulți alți tineri din Vaslui.
Sursa: stirileprotv.ro.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.