Prosumatori în România 2025. Aproape 200.000 sunt persoane fizice. Ce surprize li se pregătește viitorilor? Cât câștigă o gospodărie anual.
La finalul lunii ianuarie, erau înregistrați mai mult de 200.000 de prosumatori în România. Asta potrivit ultimelor date ale Autorității de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
203.984. Acesta este numărul prosumatorilor înregistrați în România la finalul lunii ianuarie 2025, potrivit datelor ANRE. Așadar, în ultimul an numărul prosumatorilor a crescut cu peste 78%, dat fiind că, în ianuarie 2024 erau circa 114.000 prosumatori înregistrați.
CITEȘTE ȘI. Chiria studenților poate fi decontată! În cadrul programului StudentInvest, vor fi eligibile și alte cheltuieli
Capacitatea din instalațiile prosumatorilor a ajuns, la finalul lui ianuarie 2025, la 2.442 MW adică se apropie de puterea totală instalată (desigur, producția este incomparabilă) în toate centralele pe gaze sau pe cărbune din România, care este de circa 2.700 MW în fiecare caz.
Din cei aproape 204.000 de prosumatori, majoritatea sunt persoane fizice – circa 180.000, iar persoane juridice sunt aproape 23.800. Din punct de vedere al capacității instalațiilor, 1.132 MW erau instalați la casnici, iar 1.310 MW erau în instalațiile persoanelor juridice. Dacă ne uităm la repartiția pe județe, cei mai mulți prosumatori sunt în Ilfov (aproape 13.400), și apoi în Timiș (puțin peste 10.000) și Bihor (aproape 8.300). Acesta este și clasamentul din punct de vedere al puterii instalate.
CITEȘTE ȘI. Când primesc românii prima tranșă, de 800 lei, bani de la Stat. Intră direct pe card
Numărul prosumatorilor va mai crește. Buget record pentru subvenții
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că va propune pentru acest an un buget-record de 2,2 miliarde de lei pentru programul Casa Verde Fotovoltaice, prin care persoanele fizice își pot produce singuri energie din panouri solare. În plus, va demara în acest an în premieră un program separat doar pentru baterii de stocare, cu un buget de 400 de milioane de lei.
CITEȘTE ȘI. Revenire în forță în perioada comunistă. Ce se întâmplă cu tarifele la energia electrică
Anul trecut, programul Casa Verde Fotovoltaice a avut un buget de 2 miliarde de lei, cel mai mare de până la acel moment. Peste 66.000 de beneficiari s-au înscris în ediția de anul trecut. Ei vor primi maximum 30.000 de lei pentru instalarea de panouri fotovoltaice și baterii de stocare.
CITEȘTE ȘI: U.E îndeamnă cetățenii să facă provizii în caz de război și boli mortale. Ce alimente trebuie să avem în cămară pentru zile negre
„Vom aloca în acest an un buget, este propunere, de 2,2 miliarde de lei, o sumă mult mai mare față de anul trecut, pentru finanțarea programului privind sistemele fotovoltaice. Ca noutate, intenționăm să finanțăm și baterii. Propunem alocarea a 400 de milioane de lei pentru finanțarea acestora”, a spus Andreea Damian, director AFM, în cadrul unei dezbateri pe tema comunităților de energie.
Cât câștigă anual un prosumator
„Câștigul unui prosumator depinde de câtă energie produce efectiv sistemul fotovoltaic și câtă consumă acesta. Astfel, beneficiile variază de la acoperirea parțială/totală a consumului propriu, ceea ce înseamnă economii la factura de curent și până la surplusul de producție (dacă există), ceea ce-i poate aduce un venit adițional prosumatorului de la furnizorul cu care are contract pentru cantitatea de energie pe care o livrează în rețea”, transmite Bogdan Antal.
Există mai multe tipuri de prosumatori și amintim: prosumatori rezidențiali, care produc energie electrică acasă, prin intermediul sistemelor fotovoltaice, dar și:
Cooperative energetice, care sunt conduse de cetățeni ori asociații de locuințe; Prosumatori comerciali, diferite instituții precum școli, spitale etc.
CITEȘTE ȘI. Ce este acest ePortalDGSR? Ce trebuie să știe toți clienții care beneficiază de gaze în locuințe și nu numai
Statutul de prosumator se certifică dacă sunt îndeplinite, simultan, mai multe condiții, printre care:
- Își desfășoară activitățile într-un spațiu propriu aferent unui punct de delimitare cu rețeaua electrică, precizat prin certificatul de racordare;
- Produce energie electrică din surse regenerabile pentru consum propriu; Activitatea specifică nu este producerea de energie electrică;
- Consumă, poate stoca și poate vinde energie electrică produsă din surse regenerabile de energie produsă ori stocată;
- Poate deconta energia electrică produsă și livrată cu energia electrică consumată din rețea pentru mai multe locuri de producere și consum, dacă locurile de consum respective au același furnizor de energie electrică și dacă sunt racordate la rețeaua electrică a distribuitorului la care este și prosumatorul racordat.
CITEȘTE ȘI. Festivalul narciselor – sărbătoarea primăverii. Locul fermecat din România unde florilor miros a poveste de neuitat
Condiția este ca, în cazul consumatorilor autonomi necasnici de energie, aceste activități să nu constituie activitatea lor comercială sau profesională primară. Prosumatorul care deţine o unitate de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie cu putere electrică instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum poate vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care acesta are încheiat un contract de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor Autorității Naționale de Reglementare în domeniul energiei (ANRE).
Pentru certificarea calităţii de prosumator, acesta trebuie să se adreseze operatorului de distribuţie la reţeaua căruia îi este racordată unitatea de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie, potrivit distributie-energie.ro.
Creșterea consumului de droguri în București a fost descoperită prin analiza apelor reziduale. Avertismentul experților
Certificarea calităţii de prosumator se realizează de către operatorul de distribuţie la reţeaua căruia se racordeaza prosumatorul, conform „Procedurii privind racordarea la reţelele electrice de interes public a locurilor de consum şi de producere aparţinând prosumatorilor” aprobată prin Ordinul ANRE nr. 19/2022.
Certificarea calității de prosumator în România este necesară având următoarele aspecte:
- inventarul unor astfel de instalaţii de producere de energie electrică trebuie să fie cunoscut de distribuitor pentru a asigura un management eficient al reţelei electrice;
- pe baza certificatului de racordare completat cu calitatea de prosumator se încheie contractul de vânzare-cumpărare a energiei electrice, astfel incât prosumatorul poate comercializa energie electrică, potrivit ghidului prosumatorului.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.