Numărul pecetluit care a prevestit cel mai exact vârsta și ora când Papa Francisc va pleca definitiv din această lume.
Papa Francisc, primul suveran pontif latino-american din istorie, a murit luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, la ora 7:35 dimineața la Roma, ora 2:35 în Argentina. Dar ceea ce a uimit o lume întreagă nu a fost doar pierderea liderului spiritual al Bisericii Catolice, ci o coincidență care pare desprinsă dintr-un scenariu mistic.
Carnetul de la San Lorenzo: 88.235, exact ca vârsta și ora morții
Papa Francisc, pe numele său real Jorge Mario Bergoglio, a fost un mare fan al echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro. Încă din tinerețe, era membru cotizant al clubului și deținea carnetul cu numărul 88.235. O fotografie cu acel carnet, emis în 2008, a început să circule din nou pe rețelele sociale, stârnind uimire și speculații.
CITEȘTE ȘI. Citatele care au făcut înconjurul lumii, pline de înțelepciune rostite de Papa Francisc
Coincidența e cutremurătoare. 88 este vârsta la care a murit Papa, iar 2:35, exact ora decesului în Argentina, completează perfect numărul 88.235. Detaliul a fost confirmat oficial de președintele clubului San Lorenzo, Marcelo Moretti.
„Da, acesta este numărul Papei. Nu putem explica asta logic” .
Invitat la postul COPE, jurnalistul Juanma Castaño a întrebat direct: „E adevărată această coincidență? A murit la 88 de ani, la ora 2:35, iar numărul său de carnet era 88.235?”.
CITEȘTE ȘI. Imagini de colecție de la vizita apostolică a Papei Francisc în România. La aproape 20 de ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea
Răspunsul președintelui clubului a fost ferm: „Da, da, acesta este numărul de membru. E real, nu e o invenție. Nu știu cum să explic asta. E… ireal”.
Reacția jurnalistului a fost pe măsură: „Este incredibil. Nu se poate așa ceva! E ca și cum ar fi fost scris dinainte”.
CITEȘTE ȘI. PAPA FRANCISC. Biserica este femeie și mamă, cu brațele deschise și mângâietoare asemenea Fecioarei Maria
Imediat după ce Jorge Mario Bergoglio a devenit Papă în 2013, San Lorenzo a câștigat, pentru prima dată în istorie, Copa Libertadores. Iar în 2014, echipa a jucat finala Cupei Intercontinentale contra celor de la Real Madrid, anunță Gazeta Sporturilor.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.