Ministrul Educației anunță măsuri drastice din toamna acestui an. Ce va fi INTERZIS în următorul an școlar! Ministrul Educației, Daniel David, anunță că, din toamnă, nicio școală din România nu va mai avea voie să organizeze cursuri pe trei schimburi. David spune că, elevii care învață în schimbul trei sunt cei mai afectați.
Elevii sunt expuși unui nivel crescut de oboseală, stres și lipsă de concentrare care poate să scadă randamentul școlar. În plus copiii au un timp redus pentru teme, joacă și, mai ales, odihnă.
Ministrul Educației anunță măsuri drastice din toamna acestui an. Ce va fi INTERZIS în următorul an școlar!
Daniel David a mai spus că în conformitate cu legea învățământului, începând cu anul universitar 2025-2026, organizarea cursurilor pe trei schimburi, se interzice.
CITEȘTE ȘI. Un aparat pe care mulți îl au în case, are un consum de energie foarte mare!
Din cauza lipsei de spațiu, mii de elevi din România sunt nevoiți să învețe în 3 schimburi. Ultimul schimb începe la ora 14.00 şi se încheie după ora 19:00.
Ministrul Educației spune că un astfel de program afectează calitatea învățământului. Iar cei mici pot avea probleme fizice și emoționale, completează psihologii.
Sunt destul de multe orașe care, au program școlar pe trei schimburi, iar acest fapt se datorează lipsei de spațiu. Practic infrastructura nu permite.
Spitalele publice vor fi obligate să evalueze anual performanța personalului. Cei mai buni vor primi bonusuri de performanță
”În aripa aceasta avem 8 săli disponibile de clasă, în care învăţam 24 de clase. A fost modalitatea cea mai simplă, cea mai la îndemână să nu mutăm copiii în alte spaţii. Ora este de 40 de minute şi 5 minute pauză, tocmai ca să ne putem încadra în cele 3 schimburi. E greu, dar suntem optimişti”, spune pentru știrile PRO TV, Marilena Cristina Nicolescu, directorul unei școli din Capitală.
CITEȘTE ȘI: Roadele munților Făgăraș ajung în borcanele a 40 de producători locali. Deliciile cu toate gusturile umane sunt la mare căutare în toată România
Şi la Ploieşti, peste 1000 de copii învață în 3 schimburi. Părinții au protestat în fata inspectoratului şi au cerut soluții.
Părinții spun că elevii au pauzele de 5 minute, orele de 45 de minute, iar în 5 minute. nu au timp nici să se ducă la baie, nici gând de mâncat.
CITEȘTE ȘI: Multe locuri de muncă pentru tineri talentați! Profesiile sunt din mai multe domenii
Ministerul Educației a mai anunțat că va acorda fonduri pentru construirea toaletelor în școlile care nu au grupuri sanitare în interior.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.