Drob fără ficat, pentru cei care au probleme de sănătate. Rețetă ușoară și delicioasă, gustul e autentic. Există mulți oameni care nu mănâncă drob, iar asta din varii motive: de la faptul că nu mănâncă organe, până la faptul că este un preparat greu pentru stomac sau pur și simplu nu le place gustul de ficat.
CITEȘTE ȘI. Secretul din bătrâni. Ce trebuie să faci cu bulbii lalelelor, după ce dispar florile
Dacă îți place drobul, dar nu ești fanul ficatului sau pur și simplu vrei o variantă mai ușoară pentru masa de Paște, drobul fără ficat e o alegere ideală. Te bucuri de preparatul tradițional, dar e mai ușor de digerat și, în unele cazuri, chiar mai pe placul celor mici sau al celor care nu consumă organe.
Fie că alegi să faci drob cu legume, cu ciuperci, cu carne de pui sau curcan, sau chiar cu ouă și brânză, există o mulțime de variante de drob pe care le poți încerca.
CITEȘTE ȘI. Când se SPALĂ rufele în Săptămâna Mare. Ce spun preoții. Ce e INTERZIS să faci, în Săptămâna Patimilor
În rețeta clasică, ficatul are rolul de a lega toată compoziția și de a oferi o consistență cremoasă, care aduce toate ingredientele împreună. În varianta fără ficat, poți folosi ciuperci (care adaugă un gust intens și o textură plăcută), legume sotate (cum ar fi morcovul, păstârnacul sau țelina) sau chiar brânzeturi pentru un plus de cremozitate. De asemenea, păstrând ouăle fierte și verdețurile vei obține gustul drobului tradițional.
CITEȘTE ȘI. Luna de Dragon, ce aduce fiecărei zodii în parte!
Un drob fără ficat poate fi făcut cu ciuperci călite, ceapă verde, usturoi, morcov ras, mărar, pătrunjel și ouă. Poți adăuga carne de pui sau de curcan, în funcție de preferințe. Dacă vrei o carne mai gustoasă, poți folosi pulpe superioare de pui, care adaugă mai mult gust datorită conținutului ridicat de grăsime. Poți adăuga și cașcaval, însă ingredientele esențiale sunt ceapa și usturoiul verde, care dau toată savoarea.
Pentru această rețetă de drob fără ficat vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
• 750 g piept de pui sau pulpe superioare dezosate
• 500 g pipote și inimioare de pui
• 800 g ciuperci
• 2 linguri de unt
• 2 legături ceapă verde
• 1 legătură usturoi verde
• 1 legătură de mărar
• 4 ouă crude
• 4 căței de usturoi
• 5 ouă fierte
• 150 g cașcaval ras
• Condimente: boia, cimbru, sare, piper, usturoi pudră
CITEȘTE ȘI. Secrete vechi de peste 5.000 de ani care te ajută să ai prosperitate, echilibru și dragoste!
Cum se prepară drobul fără ficat
Poți înlocui pipotele și inimile de pui cu piept de pui. Pieptul de pui sau pulpele dezosate se fierb și se taie mărunt, la fel și pipotele și inimile.
Ciupercile se toacă mărunt și se trag în tigaie cu unt, alături de ceapă, usturoi și condimente. Se amestecă ciupercile cu carnea tocată mărunt și se adaugă ouăle crude.
CITEȘTE ȘI. Mânăstirea din România transformată într-un colț de Rai de o plantă senzațională care are și proprietăți vindecătoare
Jumătate din compoziție se așeză într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt, apoi se adaugă ouăle fierte întregi și se acoperă cu restul de compoziție. Se adaugă cașcavalul ras și se lasă în cuptor în jur de 50 de minute sau până când arată că s-a închegat.
Se lasă la răcit în tavă aproximativ 30 de minute, apoi se scoate și se lasă la răcit complet. Se taie, se feliază și se servește pe masa de Paște ca aperitiv.
CITEȘTE ȘI. Un dispozitiv electronic pe care toată lumea îl are în casă, conține aur! Ce trebuie să știe fiecare persoană
Trucuri pentru un drob fără ficat gustos și sănătos
Drobul fără ficat devine din ce în ce mai popular pentru masa de Paște sau pentru cei care vor să evite organele în alimentație. Fie că îl prepari cu ciuperci, legume sau carne slabă, poți obține un preparat delicios, dacă ții cont de câteva trucuri simple.
Folosește mai multe tipuri de ciuperci
Ciupercile adaugă atât textură, cât și gust. Pentru un plus de savoare, adaugă mai multe tipuri de ciuperci. Poți folosi champignon, pleurotus sau chiar hribi. Textură ciupercilor înlocuiește cu succes ficatul din rețetă. Totuși, ține minte că ar trebui să le călești bine ca să elimini toată apa, ca să nu se destrame drobul.
Călește legumele în unt
Pentru un plus de gust, călește ceapa și usturoiul verde în puțin unt. Poți adăuga și morcov sau dovlecel ras pentru un plus de gust și culoare.
Adaugă verdețuri din belșug
Pătrunjelul, mărarul, leurda sau ceapa verde nu doar că aduc un gust proaspăt, dar sunt și surse importante de vitamine și antioxidanți. În plus, dau drobului nu doar o culoare frumoasă, ci și gustul tradițional.
Nu uita de ouă
Ouăle sunt esențiale pentru consistența drobului. Dacă vrei o variantă mai light, poți înlocui o parte din ouă cu albușuri sau chiar cu o lingură-două de iaurt grecesc pentru un plus de cremozitate.
Adaugă cașcaval pentru o crustă crocantă
Dacă vrei să faci o crustă crocantă, presară deasupra drobului cașcaval ras. Alternativ, poți adăuga pesmet amestecat cu parmezan. Vei obține un interior cremos și moale și o crustă exterioară crocantă și delicioasă.
Lasă-l să se răcească înainte de feliere
După ce l-ai scos din cuptor, lasă drobul să se răcească bine în forma de chec înainte să-l tai. După ce l-ai scos din tavă, mai lasă-l puțin la răcit ca să își țină forma când îl feliezi. Dacă îți rămâne drob, îl poți păstra în frigider până la 4-5 zile, într-un recipient închis. Se poate consuma rece sau ușor reîncălzit, și merge perfect alături de o salată proaspătă.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.