Când primesc românii prima tranșă, de 800 lei, bani de la Stat. Intră direct pe card. Guvernul continuă sprijinul financiar pentru persoanele cu venituri reduse, iar cum pensionarii sunt cei mai vulnerabili în faţa creşterii preţurilor ei vor primi şi în acest an un ajutor de 800 de lei. Aproximativ 2,7 milioane de români vor primi aceşti bani.
CITEȘTE ȘI: MENTORII dau trei mașini electrice. Cumperi bilet la film și poți fi unul dintre câștigători!
Eligibili pentru suma de 800 de lei sunt toţi seniorii ale căror venituri din pensii nu depăşesc 2.574 lei lunar. Ne aflăm deja aproape de finalul celei de-a treia luni a lui 2025, iar marea întrebare este când se vor distribui aceşti bani pentru cei vulnerabili.
Ziua europeană a înghețatei artizanale. Cum se combină cu alune într-un atelier din Târgu Mureș
Daniel Baciu, şeful Casei de Pensii, aduce noi lămuriri legate de virarea primei tranşe, în valoare de 400 de lei. Aceasta va intra pe carduri sau va fi adusă de poştaşi în luna aprilie, înainte de Paşte, urmând ca a doua tranşă să fie distribuită în decembrie, înainte de Crăciun.
CITEȘTE ȘI. INGREDIENTUL SECRET din bucătăria ta care deblochează ORICE scurgere în câteva SECUNDE! Nu vei crede ce folosește lumea!
“În momentul de față, după cum vedeți, avem aceste intervenții punctuale, cu privire la aceste categorii de pensionari cu venituri mici, și vorbim de acest ajutor financiar de 800 de lei, acordat în cele două tranșe, cum am mai spus, în aprilie și decembrie”, a dat asigurări Daniel Baciu, într-o într-o intervenţie la România TV.
CITEȘTE ȘI. Festivalul narciselor – sărbătoarea primăverii. Locul fermecat din România unde florilor miros a poveste de neuitat
În 2024 ajutorul financiar s-a acordat diferenţiat, cei cu venituri mai mici de 1.500 de lei lunar beneficiind de 1.000 de lei (în două tranşe), cei cu pensii cuprinse între 1.501 lei și 2.000 lei au intrat în schema de ajutor de 800 de lei, iar cei cu venituri între 2.001 şi 3.000 de lei au primit câte 600 de lei.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.