Alt caz de sclavie a fost depistat de oamenii legii! Victimele obligate să muncească, prin violență! VIDEO. La data de 24 aprilie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a 3 inculpați (doi bărbați și o femeie), cu vârstele de 23, 45 și 51 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane. În sarcina inculpatului de 51 de ani s-a reținut și comiterea infracțiunii de supunerea la muncă forțată sau obligatorie.
Alt caz de sclavie a fost depistat de oamenii legii! Victimele obligate să muncească, prin violență! VIDEO
Din actele de urmărire penală a rezultat că, în perioada 2017 – aprilie 2025, inculpații, membri ai aceleași familii, au recrutat șapte victime, pe care le-au transportat la o fermă din localitatea Bălțești județul Prahova în scopul obținerii de foloase materiale din exploatarea prin muncă a persoanelor vătămate.
Victimele au fost adăpostite în barăci insalubre, fără apă curentă, fără racordare la electricitate și fără toaletă, obligate prin acte de constrângere fizică și morală să desfășoare munci grele timp de 12 -17 ore zilnic, fără a fi remunerate ori remunerate necorespunzător pentru activitatea prestată.
CITEȘTE ȘI: Numărul pecetluit care a prevestit cel mai exact vârsta și ora când Papa Francisc va pleca definitiv din această lume
De asemenea, persoanele vătămate au fost deposedate de actele de identitate, iar în situația în care încercau să părăsească ferma, inculpații, prin folosirea forței, le transportau înapoi la locul exploatării, readucându-le în starea de aservire din care reușiseră vremelnic să se elibereze.
În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
CITEȘTE ȘI. Citatele care au făcut înconjurul lumii, pline de înțelepciune rostite de Papa Francisc
În ziua de 25 aprilie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova a dispus măsura arestului la domiciliu față de inculpați, încheiere față de care procurorii DIICOT– Serviciul Teritorial Ploiești au formulat contestație.
Totodată, față de inculpată a fost luată măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.
CITEȘTE ȘI: Zece cazuri în care POLIȚIȘTII au refuzat MITA! Sume de până la 2000 de euro!
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Urmărește știrile Guvernatorul și pe pagina de Facebook, pe Youtube pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.